Utilizator existent

Datele necesare pentru login le găsiţi în contractul dumneavoastră.

Pentru a accesa opţiunile de administrare, trebuie să te conectezi prin serviciile oferite de Atlas Telecom Network România!

SMTP - CUM TRIMIT UN E-MAIL PRIN SMTP - SPAM - SPYWARE - VIRUȘI - PHISHING

Ce sunt atacurile de tip "phishing" și cum ne putem feri de ele?

Atacurile de tip phishing constau în transmiterea de mesaje electronice către utilizatorii de e-mail, prin care acestora li se solicită date personale de identificare cel mai adesea cu potențial de uz bancar, în magazinele online, etc... În mod concret, mesajul e-mail este transmis ca venind în mod aparent din partea instituției finaciar-bancare sau a unui magazin on-line cu care utilizatorul a avut sau nu un contact anterior și solicită accesarea unui site cu design identic cu cel al serviciului de Electronic Banking al institutiei respective de exemplu în scopul completării unor date personale (user și parolă, PIN, număr card, data expirării cardului, etc).
Așadar, atacurile de acest gen au slabe șanse de reușită atâta timp cât se cunoaște faptul că nici o instituție bancară nu va solicita/transmite clienților săi, informații confidențiale prin e-mail (user/parolă, număr de card, data expirării acestuia, codul PIN, etc.). Aceste solicitări reprezintă tentative de furt de date și nu trebuie să li se dea curs sub nici o formă.
În vederea convingerii unui număr cât mai mare de destinatari, email-urile de tip "phishing" uzează de un arsenal întreg de metode de persuasiune, dintre care menționăm:
Includerea în mesaj a unor mențiuni legate de oferte promoționale premii, reduceri de comisioane etc., solicitarea de informații confidențiale făcându-se pe fondul așa zisei participări la astfel de campanii.
Sublinierea importanței actualizării datelor bancare personale cu ocazia unor așa zise lucrări de tipul: actualizări ale bazei de date, update-uri de securitate, trecerea la o nouă platformă informatică, etc.
Crearea impresiei că lipsa de răspuns la mesaj aduce după sine efecte nedorite cum ar fi blocarea sau anularea contului bancar din diverse motive, prin formulări cu caracter imperativ.
Includerea în mesaj a unor link-uri formate din diverse combinații de cuvinte și/sau cifre, care luate în ansamblu pot fi ușor confundate ca fiind adresele web ale băncii.
Pentru a evita toate efectele nedorite a mesajelor de tip "phishing", asigurați-vă că:
Utilizați un program antivirus
Sistemul dumneavoastră este actualizat din punct de vedere al securității, având instalate cele mai recente actualizări aduse de producătorul sistemului de operare
Nu deschideți e-mail-uri suspecte și nici nu încercați să accesați link-uri sau butoane din interiorul acestora deoarece în cazul unor asemenea acțiuni pe calculatorul dvs. se pot instala într-o manieră transparentă aplicații rău intenționate (cai troieni, coduri care spionează, etc.) care pot fura date
Utilizați cea mai recentă versiune de browser deoarece aceasta conține cele mai actuale patch-uri de securitate care vă asigură o protecție sporită.
Pentru a vă asigura că ați accesat pagina Web a produsului de pe site-ul autentic se pot efectua verificări de genul:
Autenticitatea site-ului prin click pe icoana din coltul dreapta jos și asigurarea că în fereastra afișată se găsesc informații despre securizarea site-ului și valabilitatea certificatului.
Dacă link-ul nu se deschide sau dacă nu afișeaza informațiile de mai sus despre certificat, se recomandă contactarea de urgență a ofertantului serviciului la care sunteți abonat (banca, site on line).
În situația în care vă aflați pe pagina care solicită introducerea datelor personale de identificare și utilizați Internet Explorer versiunea 7, se poate verifica identitatea serverului prin dublu click pe pictograma sub forma de lacăt, de culoarea galbenă, din colțul dreapta sus al paginii, urmând a se afișa existența și valabilitatea certificării de securitate.

Link-uri utile:

http://en.wikipedia.org/wiki/Phishing
http://www.antiphishing.org/

Detalii la Relații cu clienții: 0359-300300 sau prin e-mail: support@atlastelecom.ro

© 2000 - 2011, Atlas Telecom, Termeni şi Condiţii